privind decizia etapei de încadrare de către ANMAP
COMUNA ȘUSANI, titular al proiectului “REALIZARE SISTEM INTEGRAT DE COLECTARE ȘI VALORIFICARE A GUNOIULUI DE GRAJD ÎN COMUNA ȘUȘANI, JUDEȚUL VÂLCEA” anunţă publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare de către ANMAP , în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, pentru proiectul „REALIZARE SISTEM INTEGRAT DE COLECTARE ȘI VALORIFICARE A GUNOIULUI DE GRAJD ÎN COMUNA ȘUȘANI, JUD. VÂLCEA”, propus a fi amplasat în județul Vâlcea, comuna Șușani, satul Râmești.
Proiectul deciziei de încadrare şi motivele care o fundamentează pot fi consultate la sediul autorităţii competente pentru protecţia mediului ANMAP din str. Remus Bellu, nr. 6, Rm. Vâlcea, județul Vâlcea în zilele de luni-vineri, între orele 9-14, precum şi la următoarea adresă de internet: https://djmvl.anmap.gov.ro
Publicul interesat poate înainta comentarii/observaţii la proiectul deciziei de încadrare în termen de 10 zile de la data publicării anunţului pe pagina de internet a autorităţii competente pentru protecţia mediului.
ANUNT PUBLIC privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu
COMUNA ŞUSANI, titular al proiectului „REALIZARE SISTEM INTEGRAT DE COLECTARE SI VALORIFICARE A GUNOIULUI DE GRAJD IN COMUNA ŞUŞANI, JUDEŢUL VALCEA” anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul menţionat.
Informaţiile privind proiectul propus pot fi consultate la sediul autorităţii competente pentru protecţia mediului Agenţia Naţională pentru Mediu şi Arii Protejate, judeţul Vâlcea , Râmnicu Vâlcea, str. Remus Bellu, nr. 6 şi la sediul U.A.T. ŞUŞANI, judeţul Vâlcea, comuna Şuşani, satul Şuşani, strada Principală, nr. 89, în zilele de luni- vineri, între orele 9,00-14,00. Observaţiile publicului se primesc zilnic la sediul autorităţii competente pentru protecţia mediului Agenţia Naţională pentru Mediu şi Arii Protejate, judeţul Vâlcea , Râmnicu Vâlcea, str. Remus Bellu, nr. 6.
Autoritatea contractantă Comuna Şuşani, judeţul Vâlcea, anunţă intenţia de a achiziţiona direct, în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (5) şi alin. (7) lit. a) din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare, următoarea lucrare:
Denumirea achiziţiei
Instalarea de staţii de reîncărcare cu putere normală în comuna Şuşani, judeţul Vâlcea
Descriere succintă
Executarea lucrărilor de montaj pentru un număr de 16 staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice, cu putere normală, însumând 32 puncte de reîncărcare, inclusiv echipamentele şi instalaţiile necesare funcţionării acestora.
Coduri CPV
CPV principal: 45310000-3 – Lucrări de instalaţii electrice
CPV secundare:
31200000-8 -Aparate de distribuţie şi control ale energiei electrice
45311200-2 -Lucrări de instalare a instalaţiilor electrice de distribuţie
45317000-2 – Alte lucrări de instalaţii electrice
Valoarea estimată a achiziţiei
814.301,99 lei fără TVA
Procedura aplicata
Achizitie directa, in temeiul art.7 alin. (5) din Legea nr. 98/2016 privind achizitiile publice.
Criteriul de atribuire
Pretul cel mai scazut, cu respectarea cerintelor tehnice din caietul de sarcini.
Finanţare
Conform contractului de finanţare nr. 265/GES/21.03.2024
Locul execuţiei
Comuna Şuşani, judeţul Vâlcea
Documentaţia necesară participării
Operatorii economici interesaţi vor transmite oferta financiară, devizul estimativ, graficul de execuţie şi declaraţia pe proprie răspundere privind îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate, până la data-limită menţionată mai jos.
Termen-limită de transmitere a ofertelor
24 iulie 2025, ora 14:00
Modalitate de transmitere a ofertei
Prin e-mail la adresa primariasusani@yahoo.com. sau prin depunere fizică la sediul Primăriei Şuşani – Compartiment Achiziţii Publice.
Informaţii suplimentare pot fi solicitate la Responsabil achizitii publice – Ciobanu Elena Varinia Telefon 0250/764.234
Atenţie
Se ataşează prezentului anunţ caietul de sarcini, care conţine toate informaţiile tehnice şi documentele necesare pentru formularea unei oferte conforme. Participarea se va face cu respectarea cerinţelor prevăzute în documentaţia ataşată.
Privind închirierea pășunilor UAT Susani, județul Vâlcea județul Vâlcea prin procedura publică de atribuire directă sau licitație publica cu strigare
IUT Comuna Susani, județul Vâlcea, anunță închirierea pentru o perioadă de 7 ani a suprafeței de 121,95 ha pășune, apatinand UAT Comuna Susani, pasune conform Amenajamentului Pastoral, în ședință publică prin atribuire directă sau, după caz, licitație publică cu strigare.
Ședința publică pentru atribuirea directă va avea loc în data de 31 martie 2025 ora 12.00 la sediul Primăriei Susani, județul Vâlcea, localitatea UAT Susani, județul Vâlcea, strada Principală nr. 89.
Înscrierile se fac Ia sediul Primăriei Susanii, județul Vâlcea în perioa a 12.03.2025- 27.03.2025, ora 16.00.
Se pot înscrie Ia ședința publică în vederea închirierii prin atribuire directă crescătorii de animale persoane fizice ori juridice având animalele înscrise în RNE membri ai colectivității locale sau care au sediul social sau punctul de lucru pe teritoriul localității Susani, județul Vâlcea.
Suprafețele de pășuni care nu se pot închiria prin atribuirea directă vor fi scoase la licitație publică cu strigare în data de 04.04.2025, ora 12.00 la sediul Primăriei Susani, județul Vâlcea, localitatea UAT Susani, județul Vâlcea, strada Principală, nr. 89.
Condițiile de înscriere cât și taxele aferente sunt prevăzute în documentația de atribuire ce poate fi pusă la dispoziția persoanelor interesate la registratura Primăriei Susani, județul Vâlcea in comuna UAT Susani, județul Vâlcea strada Principală nr.89, jud.Vâlcea, telefon 0250764234 cost 100 lei — începând cu data de 12.03.2025.
PREZENTARE PROIECT “ACORDAREA DE PACHETE CU AJUTOARE ALIMENTARE ÎN CADRUL POAD 2018 – 2021” – cod SMIS – 125099
În luna octombrie 2018 a fost semnată decizia de finanțare 73456/05.10.2018, POAD/411/1/1/125099/ Deprivare alimentară, pentru proiectul „Acordarea de pachete cu ajutoare alimentare în cadrul POAD 2018 – 2021”, cod SMIS 125099 – Proiect finanțat din Fondul de ajutor european pentru cele mai defavorizate persoane prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate 2014-2020.
Obiectivul general al proiectului a constat în creșterea calității vieții și reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială prin furnizarea de pachete cu ajutoare alimentare, în acord cu prevederile OUG nr. 84 din 21 mai 2020 pentru stabilirea unor măsuri necesare în vederea implementării Programului operațional Ajutorarea persoanelor defavorizate – POAD.
Obiectivul specific a constat în reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială prin furnizarea unui nr. de 71.331.120 pachete alimentare în cadrul celor 6 distribuții în perioada 2018 – 2021. Completarea sprijinului alimentar oferit prin furnizarea de măsuri auxiliare unui număr de 1.188.852 persoane aparținând grupului țintă, de tipul: educație cu privire la asigurarea igienei corporale și a locuinței, facilitarea accesului la servicii medicale, orientarea către servicii sociale, orientarea în vederea inserției profesionale, sprijin în căutarea unui loc de munca, recomandări culinare și sfaturi privind echilibrul nutrițional, facilitarea accesului la servicii de consiliere juridica, etc. În cadrul acestui proiect hrana selectată a contribuit la alimentația persoanelor defavorizate aparținând grupului țintă, în conformitate cu prevederile art. 5 (13) din Regulamentul nr. 223/2014 (valori nutritive, asigurarea unei diete variate). Pachetul cu ajutoare alimentare a conținut următoarele produse și cantități: – ulei 4 l – zahăr 2 kg – făină 5 kg – mălai 4 kg – orez 4 kg – paste 800 g – conservă carne porc 900 g – conservă carne vita 1500 g – conservă pate de ficat 1000 g – compot de fructe 1400 g – gem dietetic 360 g – gem 360 g
Beneficiarul este Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene prin Direcția Generală Implementare POAD.
Rezultatul obținut a constat în reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială, prin furnizarea a 7.133.112 pachete cu produse alimentare, împărțite în 6 tranșe, a câte 2 tranșe pe an în perioada 2020-2023, pentru un număr de 1.188.852 beneficiari finali/tranșă aparținând grupului țintă eligibil. Furnizarea de informații privind asigurarea igienei corporale și a locuinței, facilitarea accesului la servicii medicale, orientarea către servicii sociale, orientarea în vederea inserției profesionale, sprijin în cautarea unui loc de muncă, recomandari culinare și sfaturi privind echilibrul nutrițional, facilitarea accesului la servicii de consiliere juridică, etc., unui numar de 1.188.852 beneficiari finali/tranșă în perioada 2018-2021.
Valoarea totală a Deciziei de Finanțare a fost de : 1.235.012.032,12 lei.
Valoare eligibilă nerambursabilă: 1.162.568.859,98 lei
Valoarea cofinanțării buget de stat : 174.385.328,97 lei
Implementarea proiectului s-a derulat în perioada: 31 octombrie 2018 – 31 decembrie 2023.
PREZENTARE PROIECT “ACORDAREA DE PACHETE CU PRODUSE DE IGIENĂ ÎN CADRUL POAD 2018-2020” – cod SMIS – 125284
În luna octombrie 2018 a fost semnată decizia de finanțare nr. 77594/POAD/412/1/6/125284, pentru proiectul „ Acordarea de pachete cu produse de igienă în cadrul POAD 2018-2020”, cod SMIS 125284 – Proiect finanțat din Fondul de ajutor european pentru cele mai defavorizate persoane prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate 2014-2020.
Obiectivul general al proiectului a constat în creșterea calității vieții prin intensificarea sprijinului de care beneficiază persoanele dezavantajate/ marginalizate, în acord cu prevederile OUG nr. 84 din 21 mai 2020 pentru stabilirea unor măsuri necesare în vederea implementării Programului operațional Ajutorarea persoanelor defavorizate – POAD.
Obiectivul specific a constat în reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială prin furnizarea unui număr de 4,755,408 pachete cu produse de igienă în cadrul celor 4 distribuții în perioada 2018 – 2020. Completarea sprijinului oferit prin furnizarea de măsuri auxiliare unui număr de 1,188,852 persoane aparținând grupului țintă, de tipul: educație cu privire la asigurarea igienei corporale și a locuinței, facilitarea accesului la servicii medicale, orientarea către servicii sociale, orientarea în vederea inserției profesionale, sprijin în căutarea unui loc de munca, recomandări culinare și sfaturi privind echilibrul nutrițional, facilitarea accesului la servicii de consiliere juridică, etc. În cadrul acestui proiect, produsele selecționate au contribuit la igiena personală și igiena locuinței, fiind adaptate persoanelor beneficiare (mulți beneficiari fiind copii). Pachetul de igiena conținea următoarele produse și cantități: – periuța de dinți (5 buc) – pasta de dinți (300 ml) – săpun lichid (500 ml) – șampon copii (800 ml) – șampon adulți (500 ml) – detergent de rufe (2700 gr)
Beneficiarul este Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene prin Direcția Generală Implementare POAD.
Rezultatul obținut a constat în reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială, prin furnizarea a 4,669,516 de pachete cu produse de igenă, în perioada 2018 – 2022, acordate în patru tranșe pentru beneficiarii finali. Furnizarea de informații privind asigurarea igienei corporale și a locuinței, facilitarea accesului la servicii medicale, orientarea către servicii sociale, orientarea în vederea inserției profesionale, sprijin în cautarea unui loc de munca, recomandari culinare și sfaturi privind echilibrul nutrițional, facilitarea accesului la servicii de consiliere juridica, etc., unui numar de 1,188,852 beneficiari finali per tranșă în perioada 2018 – 2020.
Valoarea totală a Deciziei de Finanțare a fost de 166.146.346,88 lei.
Valoare eligibilă nerambursabilă: 141.224.394,88 lei
Valoarea cofinanțării buget de stat : 24.913.463,63 lei
Implementarea proiectului s-a derulat în perioada: 31 octombrie 2018 – 31 martie 2022.
PREZENTARE PROIECT “ACORDAREA DE TRUSOURI PENTRU NOU-NĂSCUȚI” – cod SMIS – 156834
În luna octombrie 2022 a fost semnată decizia de finanțare nr. POAD/1064/1/4/156834, pentru proiectul „Acordarea de trusouri pentru nou-născuți”, cod SMIS 156834 – Proiect finanțat din Fondul de ajutor european pentru cele mai defavorizate persoane prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate 2014-2020.
Obiectivul general al proiectului a constat în reducerea riscului de abandon al nou-născuților proveniți din familii dezavantajate și creșterea calității vieții acestora prin acordarea tichetelor sociale pe suport electronic pentru nou-născuți, în acord cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 113/2022 privind unele măsuri necesare în vederea implementării Fondului de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane, decontarea unor cheltuieli privind sprijinirea refugiaților din Ucraina, precum și acordarea de granturi din fonduri externe nerambursabile pentru investiții destinate retehnologizării IMM-urilor.
Obiectivul specific a constat în acordarea de sprijin material pe baza de tichete sociale pe suport electronic pentru categoriilor cele mai defavorizate de cupluri mama–nou-născut, grup țintă eligibil ce respectă prevederile Ordonanței nr. 113/2022. Reducerea numărului de nou-născuți abandonați din cauza precarității materiale. Facilitarea accesului la produse necesare cuplului mamă-nou-născut prin distribuirea de tichete sociale pe suport electronic pentru cuplul mamă-nou-născut.
Beneficiarul este Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene prin Direcția Generală Implementare POAD.
Rezultatul obținut a constat în creșterea calității vieții cuplului mamă-nou-născut în sensul acordarii de tichete sociale pe suport electronic pentru nou-născuți mamelor care au născut începand cu anul 2022, si care se află în dificultate ridicată din punct de vedere socio-economic. Sprijinul a fost utilizat de către 12,650 de beneficiari finali pentru a achiziționa, de la unitățile comerciale specializate, produse specifice îngrijirii acestora. Proiectul a contribuit la îmbunătățirea continuă a calității vieții persoanelor defavorizate și reducerea numărul de copii abandonați, proveniți din familii dezavantajate.
Valoarea totală a Deciziei de Finanțare a fost de 30.070.150,50 lei.
Valoare eligibilă nerambursabilă: 30.070.150,50 lei
Implementarea proiectului s-a derulat în perioada: 10 octombrie 2022 – 31 decembrie 2023.
privind inchirierea pa$unilor UAT Susani, judetul Valcea judetul Valcea prin procedura publica de atribuire directa sau licitatie publica cu strigare
UAT Comuna Susani, judetul Valcea, anunta inchirierea pentru o perioada de 7 ani a suprafetei de 191,56 ha pasune, apatinand UAT Comuna Susani, pasune conform Amenajamentului Pastoral, in sedinta publica prin atribuire directa sau, dupa caz, licitatie publica cu strigare.
Sedinta publica pentru atribuirea directa va avea loc in data de 20 martie 2024, ora 12.00 la sediul Primariei Susani, judetul Valcea, localitatea UAT Susani, judetul Valcea, strada Principala nr. 89.
inscrierile se fac la sediul Primariei Susanii, judetul Valcea in perioada 08.03.2024- 18.03.2023, ora 16.00.
Se pot inscrie la sedinta publica in vederea inchirierii prin atribuire directa crescatorii de animale persoane fizice ori juridice avand animalele inscrise in RNE membri ai colectivitatii locale sau care au sediul social sau punctul de lucru pe teritoriul localitatii Susani, judetul Valcea.
Suprafetele de pa$uni care nu se pot inchiria prin atribuirea directa vor fi scoase la licitatie publica cu strigare in data de 02.04.2023, ora 12.00 la sediul Primariei Susani, judetul Valcea, localitatea UAT Susani, judetul Valcea, strada Principala, nr. 89.
Conditiile de inscriere cat si taxele aferente sunt prevazute in documentatia de atribuire ce poate fi pusa la dispozitia persoanelor interesate la registratura Primariei Susani, judetul Valcea in comuna UAT Susani, judetul Valcea strada Principala nr.89, jud.Valcea, telefon 0250764234 – cost 100 lei – incepand cu data de 08.03.2024.
COMUNICAT DE PRESĂ ,,PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Februarie 2024 UAT Județul Vâlcea implementează, în calitate de Beneficiar, proiectul „Microbuze electrice pentru elevii din județul Vâlcea”, cod P_25, potrivit Contractului de finanțare nr. 12007/16708/14.09.2023, încheiat cu Ministerul Educației, în calitate de coordonator de reforme și/sau investiții, responsabil pentru Componenta C15: Educație din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Proiectul este finanțat din fonduri europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență al României, Pilonul VI. Politici pentru noua generație\ Componenta C15: Educație \ Reforma 6: Actualizarea cadrului legislativ pentru a asigura standarde ecologice de proiectare, construcție și dotare în sistemul de învățământ preuniversitar\ Investiția 10: Dezvoltarea rețelei de școli verzi și achiziționarea de microbuze verzi. Obiectivul general al proiectului constă în dotarea a 26 unități de învățământ din județul Vâlcea cu microbuze electrice necesare transportului elevilor din mediul rural, facilitând accesul la educație de calitate a acestora, cu protejarea mediului în același timp. Perioada de implementare a proiectului este 15 septembrie 2023 – 31 decembrie 2024. Valoarea totală a contractului de finanțare este de 35.905.346,40 lei , din care valoarea eligibilă din PNRR este în cuantum 30.172.560,00 lei, iar valoarea TVA eligibil aferentă este de 5.732.786,40 lei Investiția va conduce la îmbunătățirea condițiilor de transport pentru un număr de 3.882 elevi din cele 26 de unități de învățământ situate în mediul rural, zone izolate sau defavorizate din perspectiva geografică sau socio- demografică, prin furnizarea a 26 microbuze școlare ”verzi” (electrice), ecologice, prietenoase cu mediul și cu un consum energetic redus, facilitând astfel accesul copiilor și tinerilor la educație, prin protejarea mediului înconjurător în același timp. Date de contact: UAT Județul Vâlcea: http://www.cjvalcea.ro, email: consiliu@cjvalcea.ro, telefon: 0250 732 901, fax: 0250 735 617, adresă: Strada General Praporgescu nr. 1, municipiul Râmnicu Vâlcea, 240595, județul Vâlcea, persoană de contact: Anamaria Văduva – manager de proiect ʺConținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului Românieiʺ